Facultatea de Drept şi Administraţie Publică - Tibiscus - Ştiri
15 Aprilie 2010 În Ştiri

A apărut volumul Anamorfozele iubirii (Coordonatori: Prof. dr. CIPRIAN VĂLCAN, Conf. dr. ALIN TAT, Lector dr. GILDA VĂLCAN), Cluj, Editura Napoca-Star, 2010. Cartea reuneşte lucrările susţinute la simpozionul Despre iubire organizat la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică a Universităţii „Tibiscus” din Timişoara la începutul lunii iulie 2009.

25 Octombrie 2009 În Ştiri

Prof. univ. dr. LIDIA BARAC, şef de catedră la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică a Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, preşedinte al Curţii de Apel Timişoara, a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei. În această calitate, Prof. univ. dr. Lidia Barac va gestiona relaţiile Ministerului Justiţiei cu sistemul judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Public, urmând să coordoneze de asemenea activitatea direcţiilor din cadrul Ministerului Justiţiei.

15 Iulie 2009 În Ştiri

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii a decis menţinerea acreditării la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică în urma vizitei efectuate de o comisie a acesteia în iunie 2009. Această agenţie a hotărât de asemenea acreditarea masteratului Drept comunitar şi integrare europeană sub un nou titlu, Instituţii de drept european, după vizita efectuată în octombrie 2009.

15 Mai 2009 În Ştiri

La Editura Univers Enciclopedic din Bucureşti, a apărut în 2009 sub egida Academiei Române volumul al VII-lea (literele Ţ/Z) din Dicţionarul general al literaturii române, lucrare vastă a cercetării literare româneşti (coordonator general: Academician Eugen Simion) care include scriitori români din ţară şi din afara graniţelor politice actuale ale României, din diaspora, precum şi publicaţii, concepte, curente, grupări şi instituţii literare etc. La această lucrare a colaborat Conf. univ. dr. DUMITRU VLĂDUŢ. În volum este prezentată şi activitatea sa (p. 372-373).

Pagina 10 din 13

Contact

Str. Lascăr Catargiu, nr. 6, 300559 Timişoara
  • Tel: 0256.494.655

Abonează-te

Nu pierdeți ce se intampla interesant prin aderarea la programul nostru de noutăți și evenimente.

Conectaţi-vă cu noi

Sunteți aici: Acasă | Ştiri