Cuvânt Înainte
Facultatea de Drept şi Administraţie Publică propune un învăţământ juridic de tip european, având o ofertă de instruire generoasă. Cursurile teoretice se îmbină cu practica judiciară, în care un rol hotărâtor îl au cadrele didactice cu o bogată experienţă în magistratură şi avocatură. Facultatea de Drept şi Administraţie Publică a Universităţii „Tibiscus“ din Timișoara este preocupată de calitate în creşterea continuă a serviciilor educaţionale.
Aceasta se realizează prin ţinuta ştiinţifică indiscutabilă a corpului său profesoral, printr-un management adecvat al calităţii, prin asigurarea resurselor de învăţare şi sprijin susţinut acordat studenţilor în activitatea lor profesională, printr-o evaluare corectă a cunoştinţelor şi printr-o pedagogie cu accent pe creativitate.
Cadrele didactice au publicat lucrări semnificative în ştiinţa dreptului românesc contemporan, fiind beneficiare ale unor importante premii ale Academiei Române sau ale Asociaţiei Juriştilor.
Un indiciu al calităţii procesului de învăţământ îl constituie şi reuşitele în plan profesional ale multor dintre absolvenţii acestei facultăţi, deveniţi magistraţi, avocaţi, doctori în drept sau beneficiari ai unor funcţii publice în stat. În procesul educaţional apreciem judecata personală a studenţilor. De asemenea, preţuim demnitatea studenţilor pe care îi considerăm actori importanţi ai edificiului instituţional al facultăţii noastre.
În vederea perfecţionării în domeniul dreptului organizăm un curs de masterat cu durata de doi ani: Instituţii de Drept European, masterat acreditat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
SCURT ISTORIC
Facultatea de Drept şi Administraţie Publică a fost înfiinţată în anul 1991 din nevoia de justiţie resimţită acut după Decembrie 1989, când România a revenit în rândul statelor guvernate de forţa dreptului. La început a avut o singură specializare, şi anume Drept. Cea de a doua specializare, Administraţie publică, a fost autorizată să funcţioneze din anul 2001.
Facultatea de Drept, profilul Ştiinţe juridice, specializarea Drept, a fost autorizată să funcţioneze prin Hotărârea de Guvern nr. 1371/11.12.1996 şi apoi acreditată prin Legea nr. 484, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 518 din 17.07.2002. În urma acreditării, ea organizează încă din anul universitar 2002/2003 examen de licenţă cu propriile cadre didactice.
În iunie 2009 a primit vizita A.R.A.C.I.S., care, în urma examninării şi analizei situaţiei de la facultate, a decis menţinerea acreditării. În octombrie 2009 facultatea a fost vizitată de A.R.A.C.I.S. în vederea acreditării cursului de masterat DREPT COMUNITAR ŞI INTEGRARE EUROPEANĂ. Consiliul ARACIS a decis în şedinţa sa din 18.02.2010 acreditarea acestui curs sub titulatura INSTITUŢII DE DREPT EUROPEAN.
MISIUNE ŞI OFERTĂ UNIVERSITARĂ
- Formarea de jurişti şi funcţionari publici;
- Posibilitatea de a urma una din specializările: Drept sau Administraţie publică;
- Masterat cu durata de doi ani, specializarea: Instituţii de drept european;
- Examen de licenţă şi de disertaţie cu propriile cadre didactice;
- Corp profesoral valoros;
- Proces de învăţământ bazat pe un curriculum academic în acord cu normele europene ale învăţământului superior;
- Predare după metode moderne: preţuirea efortului studenţilor de a gândi personal, nu a memorării și reproducerii exacte.
Misiunea programului de licență drept se integrează necesităților actuale și de perspectivă ale individului și societății. Pe lângă misiunea tradițională de a pregăti juriști și personal administrativ pentru instituțiile din România (oferta educațională este specifică științelor juridice și administrative), FDAP are misiunea asumată de a adapta planurile de învățământ la cerințele de pe piața corespondentă a muncii din Uniunea Europeană, așa încât absolvenții să se ridice la standardele naționale și europene. Punctele principale din misiunea FDAP și UTT sunt:
- promovarea învățării, educației, cunoașterii, prin activități didactice și de cercetare în beneficiul societății;
- furnizarea unei oferte educaționale performante, prin programe de studii universitare, postuniversitare, de formare continuă și alte forme de educație;
- susținerea procesului de dezvoltare economică, socială, științifică și culturală a comunității locale, regionale și naționale prin implicare directă, în acord cu nevoile și solicitările acestora;
- promovarea unui învățământ centrat pe student.
Scopul fundamental al programului de studii universitare de licență este pregătirea superioară teoretică și practică a studenților pentru realizarea unui profil capabil să ofere profesionalism ridicat în direcțiile viitoarei opțiuni profesionale în aria științelor juridice.
Obiectivele programului de studii/specializării DREPT
În concordanță cu misiunea sa, principalele obiective ale programului de studii universitare de licență Drept sunt sintetizate astfel:
- Promovarea învățământului centrat pe student așa încât studenții să dobândească nu doar cunoștințe, ci și competențe şi abilități corespunzătoare științelor juridice şi administrative din România și Europa, așa încât oportunitățile de angajare să fie sporite;
- Accentuarea importanței limbilor străine, a informaticii, a elementelor de cultură şi civilizație românească și europeană, atât prin cursuri și seminarii cât și prin organizarea de mese rotunde sau proiecte comune cu alte facultăți din UTT;
- Asigurarea însușirii unor cunoștințe fundamentale în domeniul științelor juridice;
- Asigurarea unui echilibru între cunoștințele teoretice și practica desfășurată începând cu anul al doilea de studii și încheind în anul al patrulea de studii;
- Integrarea dimensiunii practice în dimensiunea teoretică prin extinderea programelor de practică, pregătirea profesională a viitorilor specialiști în domeniul științelor juridice prin metode folosite în alte țări din Europa: așa/numitele „clinici de drept”, simulări de procese, mese rotunde și ateliere cu specialiști din justiție şi administrație, invitați care să susțină prelegeri, în calitate de specialiști;
- Modelarea profesională pentru lucru în echipă, prin abordări interdisciplinare și dezvoltarea abilităților pentru cercetare prin implicarea studenților în conferințe. simpozioane sau mese rotunde;
conf. dr. habil. Luiza Caraivan (Decan)