Facultatea de Drept şi Administraţie Publică - Tibiscus

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică - Tibiscus - Ştiri
15 Iunie 2010 În Ştiri

În zilele de 2 şi 3 iulie a.c. se va desfăşura examenul de licenţă. În prima zi va fi susţinută proba scrisă (drept civil şi penal), iar următoarea zi va fi consacrată susţinerii lucrării elaborate ca teză de licenţă.

15 Iunie 2010 În Ştiri

A fost organizat un nou masterat, Dreptul afacerilor europene care se va desfăşura din toamnă.

11 Iunie 2010 În Ştiri

În ziua de 11 iunie 2010, în sala „Acces” a Universităţii „Tibiscus” din str. Daliei, nr. 1A, s-au desfăşurat lucrările sesiunii ştiinţifice cu tema Regândirea tradiţiei în ştiinţa dreptului secolului XXI. Au participat cu lucrări ştiinţifice cadre didactice de la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică a Universităţii „Tibiscus”, magistraţi din instituţiile juridice din judeţul Timiş. Sesiunile ştiinţifice, simpozioanele şi colocviile anuale au devenit o tradiţie în viaţa universitară a Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică a Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, lucrările prezentate cu aceste prilejuri fiind incluse în publicaţia facultăţii, Analele Universităţii „Tibiscus”. Seria Drept.

01 Mai 2010 În Ştiri

invitatie

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică a Universităţii "Tibiscus" organizează marţi 25 mai 2010, de la ora 14, la Casa Adam Muller-Guttenbrun, Cursul Festiv de încheiere a studiilor, iar vineri 28 mai 2010, de la ora 20, la Restaurantul "Valahia", Banchetul de Absolvire.

Pagina 21 din 25
Sunteți aici: Acasă | Ştiri